Sisteme de electroalimentare pentru telecomunicații

Redresoarele de 48Vcc din portofoliu au la bază redresoarele din gama Cordex High Performance fabricate de unul dintre liderii mondiali, firma canadiană Alpha Technologies. Pe lângă randamentul ridicat, aceste redresoare pot debita puterea maximă la temperaturi de până la 55°C fără scăderea puterii. Astfel operatorii pot scădea OPEX prin reducerea cheltuielilor cu răcirea. Controlerul de sistem Cordex HP oferă flexibilitate în configurare, fiind capabil să comande atât redresoarele cât și restul de componente ale sistemului de electroalimentare: invertoare din seria TSI, LVD, generator, multiplexoare de șunt, sisteme de monitorizare a bateriilor, etc.

Pe lângă soluțiile de curent continuu, avem în portofoliu şi echipamente de electroalimentare destinate aplicaţiilor outdoor de mică şi medie putere.
Pentru centrele de colocare şi Data Center oferim sisteme de alimentare neîntreruptibilă (UPS-uri) de putere care pot funcţiona în configuraţii redundante.

 

  • Redresoare 48Vcc modulare cu putere scalabilă, cu module de 650W, 1.2kW, 2.4kW, 4kW
  • Invertoare compacte modulare sau monobloc, inclusiv modele cu timp de transfer zero
  • Sisteme UPS outdoor cu autonomie ridicată
  • UPS-uri indoor cu dublă conversie, monofazate sau trifazate
  • Baterii de acumulatori de mare capacitate
  • Stații de energie în orice configurație sau putere

 

Câteva exemple de proiecte pentru domeniul telecom furnizate "la cheie" se găsesc în secțiunea Referințe